Cunoaște-ne

Misiune, viziune, valori

Misiunea noastră

Să oferim o educație românească de înaltă calitate, într-un mediu bilingv și internațional, care dezvoltă elevi bine pregătiți academic, echilibrați emoțional și conștienți de rolul lor într-o societate globală. Ne propunem să formăm tineri autonomi, curioși și integri, capabili să ia decizii responsabile și să construiască cu încredere propriul viitor.

Viziunea noastră

Să devenim un reper în educația privată din România, printr-un model care combină rigoarea curriculumului național cu flexibilitatea și dinamismul unei școli moderne, conectate la standarde internaționale. Ne dorim ca fiecare absolvent King George să fie un tânăr educat, deschis către lume, fidel valorilor sale și pregătit să reușească oriunde alege să meargă.

Valorile care ne ghidează

Excelență

Ne străduim să oferim cel mai înalt nivel de educație și formare, atât academic, cât și uman.

Respect

Ne respectăm unii pe alții, indiferent de vârstă, rol sau perspectivă. Relațiile se construiesc prin încredere și bunăvoință.

Responsabilitate

Încurajăm asumarea deciziilor, a efortului personal și a impactului propriu în comunitate și în lume.

Deschidere

Promovăm curiozitatea, dialogul, diversitatea și conectarea cu realitățile globale.

Integritate

Credem în onestitate, în consecvență și în puterea exemplului.